DOSARUL REVOLUȚIEI. Gelu Voican Voiculescu, pus sub învinuire pentru infracțiuni contra umanității. Acuzațiile au fost extinse

DOSARUL REVOLUȚIEI. Gelu Voican Voiculescu, pus sub învinuire pentru infracțiuni contra umanității. Acuzațiile au fost extinse
Publicat: 15/05/2018, 15:40
Actualizat: 25/03/2019, 22:16

Procurorii militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General au dispus, marți, în dosarul Revoluției, extinderea și efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru infracțiuni contra umanității față de Gelu Voican Voiculescu, la data săvârșirii faptelor membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN) începând cu 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989.

„Suspectul Voiculescu Voican Gelu a fost încă de la înființarea CFSN unul dintre factorii importanți de decizie ai acestui organism, acceptând și oficializând decizii militare, unele cu caracter diversionist. Deciziile diversioniste au avut caracter general, fiind vizate toate centrele urbane importante ale României. Acestea s-au materializat prin: deplasarea unor efective militare (eterogene, inclusiv din punctul de vedere al comenzii militare), complet echipate de luptă, inclusiv cu armament greu, în mod voit fără o eficientă coordonare, în interiorul marilor aglomerări urbane ale țării; darea de ordine privind deplasarea unor unități militare pe timp de noapte, fără asigurarea comunicării necesare cu celelalte unități militare dispuse deja în teren; solicitarea repetată prin intermediul TVR ca populația civilă, parțial înarmată în mod iresponsabil, să participe activ la apărarea unor obiective urbane importante. Aceste acțiuni s-au desfășurat pe fondul psihozei teroriste generalizate indusă prin răspândirea în mod repetat a unor informații false privind acțiuni ostile, intense și diversificate, aparținând „dușmanului terorist””, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), remis marți MEDIAFAX.

Potrivit procurorilor, informațiile au fost diseminate prin intermediul comunicațiilor militare și civile, iar aceste conduite au contribuit la „survenirea unor consecințe deosebit de grave, precum numeroase pierderi de vieți omenești, vătămări corporale, fizice sau psihice, privarea gravă de liberate cu încălcarea regulilor generale de drept internațional a unor persoane, suferințe mari sau distrugerea unor bunuri de patrimoniu”.

Pe 2 aprilie, procurorul general, Augustin Lazăr, a cerut președintelui României încuviințarea urmăririi penale în legătură cu săvârșirea infracțiunii contra umanității în cazul lui Ion Iliescu, membru și președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (din 22 decembrie 1989), a lui Petre Roman, membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României și față de Gelu Voican Voiculescu, membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale din 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României, în dosarul Revoluției.

Petre Roman a declarat atunci, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că este uluit și revoltat de cererea de urmărire penală solicitată de procurorul general Augustin Lazăr președintelui Klaus Iohannis. El se întreba de ce dosarul Revoluției nu face referire la cei care au dat ordin să se tragă asupra oamenilor.

În cadrul Dosarului Revoluției, procurorii au anunțat, pe 18 decembrie 2017, că au înregistrat avansări în anchetă, fiind clarificate împrejurările legate de fuga cuplului Ceaușescu din decembrie 1989, dar și cele legate de declanșarea și efectuarea diversiunii militare, aceasta fiind cauza numeroaselor decese.
Totodată, a fost identificată sursa sunetului cu efect de panică emis în timpul discursului lui Nicolae Ceaușescu din 21 decembrie ’89 care a dus la izbucnirea protestelor în Capitală. Anchetatorii s-au edificat și cu privire la declanșarea și executarea diversiunii militare, începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989. Procurorii au mai clarificat, în cadrul dosarului, și succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgoviște, locația unde s-a aflat cuplul Ceaușescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989.

„Probele au evidențiat existența unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unități militare, precum și existența unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceaușescu. Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înțelegere a diversiunii radio-electronice. Au fost realizate progrese notabile pentru înțelegerea fenomenului diversionist (unic în istoria României prin complexitate și anvergură) atât sub aspectul mecanismelor concrete de acțiune cât și din perspectiva persoanelor ce au dirijat acest fenomen. Este de așteptat ca viitoarele cercetări să aducă lămuriri privind autorii diversiunii și eventualele complicități în realizarea acesteia”, a spus atunci procurorul Marian Lazăr.
Astfel, până la execuția celor doi, care a avut loc pe 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora, potrivit Parchetului.

Procurorii au mai precizat faptul că, după anul 1989, probe importante au fost distruse sau alterate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună